Jaime Penedo, ajuns la 37 de ani, ar putea renunța la cariera de fotbalist. Anunțul a fost făcut de el în cadrul unui interviu acordat pentru ESPN Radio. „Renunț liniștit. Dar voi rămâne mereu în fotbal„, a declarat portarul care a participat la Cupa Mondială din 2018 cu naționala statului Panama.
Dinamo l-a pus pe liber pe Penedo la începutul acestui an, după doi ani și jumătate. Până acum nu și-a găsit vreun angajament, astfel că experiența din România poate fi ultima din cariera sa: „Dacă trebuie să mă las de fotbal, mă las. Renunț liniștit. Dar voi rămâne mereu în fotbal„. Penedo a analizat și evoluția sa și pe cea a colegilor săi de la Cupa Mondială. Panama a terminat pe locul 4 o grupă cu Angia, Belgia și Tunisia, dar performața fusese bifată înaintea începerii turneului final.
„Ne-au trebuit 12 ani să ajungem în postura de a juca la un turneu final, iar pentru asta am muncit enorm. A fost nevoie de o conducere fermă, o generație bună de fotbaliști și, toate astea, împreună cu cele câteva rezultate bune pe care le-am obținut și cu puțin noroc, ne-au dus la turneul final. Știam că pe teren, noi nu pornim ca favoriți, poate că și din această cauză noi eram mereu în alertă. Am pierdut acest detaliu în prezent, ar trebui să revenim la acel stadiu din trecut„, a declarat Penedo pentru ESPN Radio.
Jaime Penedo a prins 135 de meciuri pentru Panama. Și-a făcut debutul într-un meci amical din iunie 2003, împotriva Cuba.
— ESPN Deportes Radio (@ESPNDRadio) January 24, 2019
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER